Activitatea Bibliotecii 2025: 

,,Un An de Cultură și Conectare”

Pe parcursul unui an, activitatea bibliotecii se desfășoară pe mai multe planuri, împletind gestiunea tradițională a colecțiilor cu inovația socială și educațională.

1. Servicii de Bază și Managementul Colecțiilor

Activitatea cotidiană presupune gestionarea fluxului de împrumut și restituire, dar și munca „invizibilă” din spatele rafturilor:

• Achiziția de carte: Selecția periodică a noutăților editoriale pentru a menține colecția actuală.

• Prelucrarea bibliografică: Clasificarea și indexarea noilor titluri în baza de date.

• Conservarea: Îngrijirea volumelor deteriorate și organizarea depozitelor.

2. Programe Educaționale și Culturale

Calendarul bibliotecii este punctat de evenimente care atrag diverse categorii de public:

• Pentru copii: Ore de poveste, ateliere de lectură creativă și concursuri de desen.

• Pentru tineri și adulți: Cluburi de lectură, lansări de carte, seri de poezie și dezbateri pe teme de actualitate.
• Alfabetizarea digitală: Cursuri gratuite pentru seniori sau persoane care doresc să învețe utilizarea tehnologiei.

3. Evenimente de Sezon și Campanii

Biblioteca vibrează în ritmul comunității prin proiecte tematice:

• Primăvara: Activități dedicate „Zilei Internaționale a Cărții” și mărțișoare literare.

• Vara: Programe de tip „Lecturi de vară” menite să mențină interesul pentru citit în perioada vacanței.

• Toamna/Iarna: Festivaluri literare, ateliere de creație de sărbători și campanii de donare de carte.

4. Rolul Social și Comunitar

Biblioteca funcționează ca un spațiu sigur și incluziv, oferind acces gratuit la informație, internet și un loc liniștit pentru studiu sau socializare. Este punctul de întâlnire unde barierele sociale dispar, iar setea de cunoaștere este singura condiție de intrare.


Concluzie: Într-un singur an, biblioteca reușește să transforme lectura dintr-o activitate solitară într-o experiență colectivă, devenind inima culturală a localității.

 

Pe 11 Noiembrie, este sărbătorită în întreaga lume Ziua Mondială Origami. Arta japoneză de a plia hârtia cu scopul de a crea figuri bidimensionale și tridimensionale, are o istorie lungă, ale cărei origini sunt de cele mai multe ori plasate în Japonia, deși istoricii atrag atenția asupra faptului că diverse forme ale acesteia au fost identificate și în alte colțuri ale lumii.

Ziua dedicată acestei arte a fost declarată în 1980 de către Asociația Niponă de Origami, iar în timp, a fost adoptată de restul lumii. Data de 11 noiembrie a fost aleasă pentru semnificația sa în relație cu pacea: aceasta este data încheierii Primului Război Mondial, dar și pentru că 11.11 poate fi considerată o metaforă pentru cele 4 laturi egale ale hârtiei origami. Asocierea artei origami cu pacea a început în anii ’50, când Sadako Sasaki, o fată din Hiroshima afectată de radiație, a încercat să creeze 1000 de figurine origami din dorința de a se însănătoși. Sadako nu a supraviețuit și nu și-a încheiat misiunea de a crea cele 1000 de figurine, dar oameni din întreaga lume au comemorat inițiativa ei, asociind astfel origami-ul cu promovarea păcii.

Beneficiile artei origami pentru copii

Istoria artei origami este fascinantă, dar la fel de interesante sunt beneficiile pe care le aduce aceasta în dezvoltarea copiilor. Iată câteva dintre acestea:

• Dezvoltă coordonarea ochi-mână – ca orice activitate bazată pe îndemânare și motricitate fină, origami îi ajută pe cei mici să își exerseze abilitatea de a coordona informația vizuală cu mișcările necesare pentru un anumit scop.

• Dezvoltă gândirea spațială – copiii își îmbunătățesc abilitatea de a vizualiza în minte obiecte tridimensionale și de a anticipa forma acestora în urma plierii hârtiei după fiecare pas. Abilitățile de gândire spațială sunt esențiale în înțelegerea materiilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

• Încurajează concentrarea atenției, atât asupra pașilor care trebuie urmați, cât și asupra mișcărilor în sine. Cu cât cei mici se implică mai mult în activități care le exersează atenția, cu atât mai eficient va fi controlul lor asupra acesteia, în special într-o epocă în care atenția devine o resursă din ce în ce mai fragilă.

• Încurajează perseverența. Pentru a progresa la modele mai complexe, copiii trebuie să stăpânească modele mai simple de origami, iar răbdarea și perseverența sunt esențiale în acest sens.

• Aduce relaxare și bucurie. Când ne orientăm atenția asupra unei activități creative, echilibrul nostru emoțional are de câștigat, oricare ar fi vârsta noastră. Mulți copii trăiesc bucurie și fascinație când obțin rezultatul final.

Dincolo de bucuria de a transforma o simplă bucată de hârtie într-un obiect tridimensional, origami aduce cu sine o experiență interioară specială, care merită explorată alături de cei mici. Și ce zi mai potrivită pentru a face asta decât Ziua Mondială Origami?

  

MIHAIL SADOVEANU

(05.11.1880-19.10.1961)

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Paşcani - d. 19 octombrie 1961, Bucureşti) scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, om politic. A fost membru corespondent al Academiei Române din 26 mai 1916, membru titular din 1 iunie 1921 şi membru titular activ din 12 august 1948. Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic, Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”, îndreptăţind caracterizarea lui George Călinescu care aprecia că „esenţa operei lui Sadoveanu stă în dimensionalitate, în granduare”. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.

Din punct de vedre al orientării politice, la începutul activităţii sale, Sadoveanu a făcut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu când acesta şi-a fondat propriul partid, timp în care fost numit preşedinte al Senatului. După instalarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numărat printre cei fideli monarhiei, dar după venirea comuniştilor la putere acesta şi-a schimbat brusc orientarea politică devenind un fervent susţinător al regimului. Astfel, exact în acestă perioadă, Mihail Sadoveanu ocupă funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor şi se numără printre cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui Mihai I.
Tatăl său, Alexandru Sadoveanu, era de profesie avocat, originar din Oltenia, iar mama sa, Profira Ursachi, era fiică de răzeşi. Studiile primare le-a făcut la Paşcani (1892 - 1897) unde l-a avut ca dascăl pe Mihai Busuioc cel pe care l-a descris în povestirea Domnu Trandafir, apoi a urmat gimnaziul Alecu Donici la Fălticeni. Şi-a continuat pregătirea la Liceul Naţional din Iaşi (1897 - 1900) şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, însă cursurile au fost întrerupte în 1901.

A debutat în revista bucureşteană satirică Dracu în 1897 cu schiţa Domnişoara M din Fălticeni, semnându-se Mihai din Paşcani. S-a dedicat vieţii literare încă din anii de liceu, colaborând cu schiţe şi versuri la Convorbiri literare, Pagini literare, Sămănătorul (fondat de Nicolae Iorga). În 1898 a început colaborarea la foaia Viaţa nouă alături de Gala Galaction, N. D. Cocea, Tudor Arghezi, semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul M. S. Cobuz. Din 1906 până în 1916 a colaborat strâns la revista Viaţa românească care dezbătea de pe poziţii poporaniste, problemele sociale şi naţionale ale epocii. A ocupat şi o serie de funcţii publice precum inspector al căminelor culturale, iar din 1910 a fost numit director al Teatrului Naţional din Iaşi, poziţie pe care a ocupat-o până în 1919. În 1919, împreună cu poetul şi umoristul George Topîrceanu care fusese eliberat din lagărul de prizonieri de război din Bulgaria, a scos revista Însemnări literare care şi-a încetat apariţia în luna decembrie a aceluiaşi an. Între 1924 şi 1938 a colaborat la revistele Lumea şi Adevărul literar şi a condus ziarele Adevărul şi Dimineaţa.

Prin intermediul lui Argetoianu, Mihail Sadoveanu a devenit unul dintre apropiaţii lui Carol al II-lea. Din iunie 1939, s-a numărat printre senatorii numiţi de rege în Parlament. ca urmare a noii legi electorale din 9 mai 1939. Odată cu venirea comuniştilor la putere pe 6 martie 1945, Mihail Sadoveanu şi-a schimbat şi orientarea politică devenind un colaborator apropiat al Partidului Comunist.

Pe 19 noiembrie 1946, în alegerile falsificate pentru legitimarea preluării puterii de către comunişti, scriitorul a fost ales deputat independent de Bucureşti, pe listele Blocului Partidelor Democratice, o coaliţie formată din PCR, PSD şi sateliţii politici ai comuniştilor. Mai mult, Sadoveanu este numit preşedinte al Adunării Deputaţilor (5 decembrie 1946 - 24 februarie 1948), ultimul înaintea desfiinţării celor două camere şi formarea Marii Adunări Naţionale ca for legislativ unicameral. Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice şi a fost proclamată Republica Populară Română.
Conducerea statului a fost preluată de un prezidiu provizoriu al RPR, carenumăra un preşedinte, C. I. Parhon, şi 4 vicepreşedinţi, printre care şi Mihail Sadoveanu. În urma decretului din 30 decembrie s-a stabilit ca Adunarea Deputaţilor să fie dizolvată pe 24 februarie 1948, iar o lună mai târziu au fost organizate alegeri pentru Marea Adunare Naţională, care a fost convocată pe 6 aprilie pentru a adopta noua Constituţie. Legea fundamentală a fost adoptată pe 13 aprilie, conducerea statului fiind preluată de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, condusă la rândul ei de un preşedinte. Din acest moment şi până la decesul său, Sadoveanu a rămas simplu membru al MAN.
Tot în această perioadă, Sadoveanu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor (23 iunie 1956 - 19 noiembrie 1961), laureat al Premiului de Stat şi al Premiului Lenin pentru pace (1960), precum şi decorat cu titlul „Erou al Muncii Socialiste”. Se stinge din viaţă pe 19 noiembrie 1961, la vârsta de 81 de ani.

    

Grădinița Alunelul în vizită la bibliotecă.

 

    În lumea cărților

      Biblioteca Publică a avut deosebita plăcere să primească în vizită un grup de copii veseli și curioși de la grădiniță. Cei mici au petrecut momente minunate printre rafturile pline de povești, descoperind cu entuziasm lumea magică a cărților.
      Cu ochii strălucind de bucurie, copiii au răsfoit basme și povești ilustrate, au admirat imaginile colorate și au ascultat fragmente din cărțile preferate. Activitatea a continuat cu o oră creativă, în care micii vizitatori au desenat farmecul Toamnei și au realizat lucrări pline de culoare și imaginație.
      Vizita s-a încheiat cu zâmbete, aplauze și promisiunea copiilor că vor reveni curând pentru a descoperi alte aventuri ascunse între copertele cărților.

Biblioteca Publică rămâne mereu un loc al bucuriei, al cunoașterii și al descoperirii pentru toți copiii din comunitate.

Lista serviciilor tradiționale a Bibliotecii Publice Caracui

 

Agatha Christie ( 135 ani de la nastere)

 

Agatha Christie – cea mai apreciată autoare de romane poliţiste

Agatha Mary Clarissa Miller, Lady Mallowan, s-a născut la 15 septembrie 1890, la Torquay, în Anglia, fiind cea mai mică din cei trei copii ai familiei lui Frederick Miller – un bogat agent de bursă american – și a Clarei Miller (născută Boehmer), fiica unui căpitan din armata britanică.
Conform uzanţelor din „lumea bună”, fetiţa a crescut sub îndrumarea unei dădace, primind, ca şi fraţii ei Margaret şi Monty, o educație acasă.
La vârsta de cinci ani, Agatha învăţase singură să citească, iar frecventarea unei şcoli nici nu intra în discuţie.
Mai târziu, Agatha Christie avea să mărturisească: „Exact din acest motiv am devenit scriitoare! […] Mulţi oameni mă întreabă de ce am început să scriu… Din cauză că nu am beneficiat niciodată de educaţie în şcoală”.
A manifestat, încă din copilărie, o atracţie aparte pentru a crea povestiri fantastice și personaje variate, iar mama sa a încurajat-oi în acest sens.
Tatăl ei a murit când Agatha avea doar 11 ani, în urma unui atac de cord. Frederick făcuse unele investiții neinspirate, lăsând familia lui nepregătită financiar pentru ceea ce avea să urmeze după dispariţia sa.
În acelaşi an, Agatha a publicat prima sa operă, o poezie despre tramvaie electrice, apărută într-un ziar englezesc.

În adolescență, autoarea a lucrat și la o serie de povești scurte, care nu au reușit să atragă interesul editorilor.
La 16 ani, tânăra a plecat la Paris, pentru a studia canto şi pian, la școala Doamnei Dryden.
În 14 decembrie 1914, se căsătoreşte cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Royal Flying Corps cu care va avea o fiică, Rosalind Margaret Clarissa Hicks, născută în anul 1919.
În anii Primului Război Mondial, ea va lucra la un spital, apoi într-o farmacie – o experiență importantă pentru că aici a învățat foarte multe lucruri despre otrăvuri și efectele acestora asupra corpului uman – , iar această perioadă îşi va pune amprenta asupra viitoarelor sale romane poliţiste, fiindcă multe crime din cărțile sale se vor realiza prin otrăvire.
S-a apucat de scris în urma unui pariu pus cu sora ei, care susţinea că Agatha nu va putea scrie un roman bun, însă nici când va deveni celebră nu se va considera în primul rând scriitoare, ea obişnuind să scrie pe formulare, în dreptul profesiei, “mamă de familie”.
În anul 1920, publică primul ei roman, „Misterioasa Afacere de la Styles” – prezentându-l cititorilor, pentru prima dată, pe celebrul său personaj, detectivul belgian Hercule Poirot, devenit erou al unei lungi serii de romane şi povestiri, avea să apară în încă 33 de alte romane și 54 de povestiri scurte ale autoarei.
Interesant este faptul că acest prim roman a fost primit atât de prost de public, încât vânzările au fost aproape de zero, iar autoarea nu a câștigat nici măcar un penny din drepturile de autor.
Au urmat, apoi, în 1922, „Adversarul secret”, „Crima de pe terenul de golf”, publicată în 1923, „Omul în costum maro” (1924), „Secretul de la Chimneys” (1925) şi „Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd” (1926) – roman devenit, în timp, cea mai bună carte poliţistă din istorie.
În anul 1926, după ce îşi va pierde şi mama, descoperă că soţul ei o înşela, ulterior acesta măsrturisind că este îndrăgostit de altă femeie, pe nume Nancy Neele, și dorește să divorțeze.

În urma unei dicuţii aprinse între soţi, Agatha dispare de acasă, nu înainte de a anunța poliția că se teme pentru viața sa. Christie a dispărut de acasă la 3 decembrie 1926, mașina ei a fost găsită abandonată, iar Archibald a devenit imediat suspect.
Acest moment a creat un interes deosebit din partea presei, însă Agatha va fi găsită, 11 zile mai târziu, într-un hotel din Harrogate, în Yorkshire, unde se cazase sub numele de „Teresa Neele”, din Cape Town – o aluzie clară la numele amantei soţului ei. Ea nu va dezvălui niciodată motivele pentru care a ales să „dispară”, însă presa a speculat că a trecut printr-o depresie adâncă, dar, mai plauzibil, că din răzbunare față de soțul său, a ales să-şi însceneze moartea – o acţiune demnă de cele imaginate de ea în romanele sale – , spre umilirea publică a acestuia.
În cele din urmă, căsătoria ei se va încheia cu un divorţ, în anul 1928.
În această perioadă, îi sunt publicate alte romane, „Cei Patru Mari” (1927), „Misterul trenului albastru” (1928), „Misterul celor șapte cadrane” (1929) şi „Crimă la vicariat” (1930), care va introduce, pentru prima dată, un alt personaj celebru al scrierilor sale, Miss Marple – celebra „domnișoară bătrână”, cu un ascuțit spirit de observație, devenită detectiv amator, care-și oferă serviciile poliției – , care va apărea în 12 romane polițiste și în 20 de povestiri scurte scrise de către scriitoarea britanică.
Graţie celor două personaje reprezentative pentru literatura sa, dar şi altor eroi deveniţi detectivi, regina romanelor poliţiste şi-a suprins mereu cititorii la sfârşitul cărţilor, când ucigaşii erau demascaţi de către eroii principali printr-o analiză remarcabilă, minuţioasă, a faptelor.

După divorţ, Agatha Christie a început să călătorească prin lume, ajungând până la Istanbul cu un Orient-Express, iar mai apoi, la Bagdad, îl va cunoaşte pe cel care avea să-i devină cel de-al doilea soţ, în anul 1930, Max Mallowan, un profesor de arheologie mai tînăr cu 14 ani decât ea. Alături de soţul ei, va avea ocazia să călătorească foarte mult, în diverse expediții științifice, va scrie cu înverşunare şi va câştiga sume considerabile, pe care va alege, însă, să le ofere, în mare parte, unor persoane aflate în dificultăţi financiare.
Ca o aluzie la relaţia cu cel de-al doilea soţ, Agathei Christie îi este atribuită o frază care a rămas celebră: „Cel mai bun bărbat pentru o femeie este un arheolog, pentru că pe măsură ce ea îmbătrânește el devine tot mai interesat de ea”…
În 1931, îi este publicat romanul „Misterul de la Sittaford”, fiind urmat de volume precum „Pericol la End House” (1931), „Lordul Edgware moare” (1933), „Crima din Orient Express” (1934) – unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost scris la Hotelul Pera Palace din Istanbul, camera cu numărul 411 în care scriitoarea a locuit fiind apoi păstrată ca un memorial dedicat acesteia – , „Tragedie în trei acte” (1935), „Moarte pe Nil” (1937) – acţiunea având loc în Egipt – , „Crimă în Mesopotamia” (1936), „Întâlnire cu moartea” (1938), „Zece negri mititei” (1939), „Cadavrul din bibliotecă” (1942), „Conacul dintre dealuri” (1946), „Misterul crimelor înlănțuite” (1957), „Misterul din Caraibe” (1964), „Petrecerea de Halloween” (1969), „Elefanții nu uită niciodată” (1972).
În timpul celui de al doilea război mondial Agatha Christie scrie romanul „Cortina”, ultimul caz al lui Poirot, în care descrie sfârșitul personajului, volum care este publicat la sfârșitul carierei autoarei, în anul 1975. Popularitatea remarcabilă a personajului face ca acesta să devină singurul personaj de roman care a avut un „necrolog” în celebrul ziar „The New

York Times”, în ediţia din 6 august 1975, în urma publicării acestui roman.
Agatha Christie a scris și câteva romane de dragoste, cum sunt ”Unfinished Portrait” (1934) și ”A Daughter’s a Daughter” (1952), sub pseudonimul ”Mary Westmacott”, dar şi dramaturgie, cu titluri precum ”The Hollow” (1951), ”The Mousetrap” (1952) și ”Verdict” (1958). În 1952, scriitoarea oferea publicului larg piesa de teatru „Cursa de şoareci”, jucată vreme de câteva decenii la teatrul londonez St. Martens. Cu 20.000 de reprezentaţii, „Cursa de şoareci” este una din cele mai de succes piese de teatru la nivel mondial.
O mare parte din operele sale au fost ecranizate în filme de succes, printre acestea numărându-se ”Murder on the Orient Express” (1974) și ”Death on the Nile” (1978).
În anul 1956, Agatha Christie a primit titlul nobiliar de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.
Scriitoarea britanică a apărut pentru ultima oară în public în anul 1974, la premiera piesei ”Murder on the Orient Express”.
Agatha Christie a murit la 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 ani, din cauze naturale, la reședința Winterbrook de lângă Wallingford, în Oxfordshire.
A fost înmormântată în cimitirul bisericii St. Marydin Cholsey.

Povestea ursuletului de plus 

“Teddy Bear”

In anul 1902 a fost inventat in Germania primul ursulet de plus din lume, de catre Richard Steiff sub denumirea de “Bear 55 PB” (55 – centimetri in picioare, Plüche – Pluș, Beweglich – Mobil), ursulet de plus ce avea piciorusele si bratele mobile. Richard Steiff a creat design-ul celebrului ursulet facand parte la vremea respectiva din actuala companie “Margarete Steiff GmbH”, fiind totodata nepotul fondatoarei Margarete Steiff.
Margarete Steiff, fondatoarea companiei cu acelasi nume, a fost o croitoreasa ce suferise de poliomielita in copilarie, boala ce a lasat-o inca de la 18 luni de viata cu o paralizie la ambele picioare si durere in mana dreapta. Acest lucru nu a impiedicat-o insa sa invete croitorie si chiar sa isi deschida propriul sau magazin in 1877, la varsta de 30 de ani. Usor, usor incepe sa coase si jucarii pentru copii cu diferite forme de animale.

In 1897, companiei i se alatura nepotul sau Richard Steiff, creatorul ursuletului de plus, care a luat nastere 5 ani mai tarziu, in 1902.
In martie 1903 la un targ de jucarii desfasurat in Leipzig, un comerciant american cumpara 3000 de bucati, iar ursuletul de plus a devenit rapid bestseller in Statele Unite.
In 1906, presedintele american Theodore Roosvelt a refuzat sa impuste un urs neajutorat, legat, in timpul unei partide de vanatoare. Ca si rezultat , a fost portretizat in Washington Post de catre caricaturistul Cliffort Berryman, alaturi de un ursulet. Aceasta a fost cea mai buna reclama pentru Teddy Bear (Ursuletul Teddy).
Astfel, ursuletul de plus “55 PB” va fi cunoscut de acum incolo ca “Teddy Bear” (“Ursulet Teddy”), numit dupa presedintele american Theodore Roosvelt, a carui nume de alint era “Teddy”.