Alecu Donici

(19.01.1806 – 21.01.1865)

Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamt) a fost un poet fabulist roman basarabean.

Este primul din cei patru baieti ai clucerului Dimitrie Donici si ai Elenei, nascuta Lambrino. Si-a inceput in tinerete cariera militara, absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alaturi de fratele sau Petrache. In 1825 este trimis ca sublocotenent in regimentul „Ekaterinburg”, in Sudul Basarabiei. Invocand motive familiale, revine la bastina si activeaza la inceput in Chisinau, apoi la Iasi si Piatra-Neamt

Activitate literara

Debuteaza cu traduceri din Puschin si Kralov, fiind mentionat in 1835 ca traducator in revista moscovita „Teleskop”. In colaborare cu Constantin Negruzzi traduce si publica „Satire si alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Puskin „Tiganii” (scris de poetul rus dupa vizitarea Basarabiei), mai traduce „Torentele si oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de Aleksandr Veltman si alte creatii ale clasicilor literaturii universale. In anii 1840 si 1842 editeaza doua carti de „Fabule” cu opere proprii si traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observatie, criticand in fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste in societatea umana. In creatia sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca si stiuca, Doi ciini s.a.

       La Iasi, detine o functie in Epitropia scolilor, apoi - cea de asesor al curtii de apel, activeaza si ca membru al divanului obstesc. Se alatura initiativelor culturale legate de dezvoltarea invatamintului public, a presei periodice, a teatrului national. Intretine legaturi strinse cu aproape toti literatii moldoveni, colaboreaza la „Albina Romaneasca”, „Dacia literara”, „Propasirea” si la alte publicatii periodice. In afara de fabule, a compus poezii si piese de teatru. Creatia lui Donici a fost inalt apreciata de Mihail Kogalniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri si alti contemporani. Insusi Eminescu il situa printre scriitorii care „si-au incuscrit talentul individual cu geniul poporului...”, numindu-l, in poezia „Epigonii” - „Donici, cuib de-ntelepciune”.                          

A murit la 21 ianuarie 1865 la Iasi, in Principatele Unite

 

GRIGORE VIERU

( 12 de cînd a trecut în neființă)

 

    Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a locuit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a născut  într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

     

             

Mihai Eminescu -Luceafarul Limbii Române

(171 de ani de la nastere)

 Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

 

  

      Ziua Internațională a               Cuvântului „Mulțumesc“  

                              Astăzi se sărbătoreşte pe tot globul cuvântul “Mulţumesc”.

Adesea uităm să mulțumim, deși este esențial să arătăm recunoștință celor care ne fac 

viața mai frumoasă, să fim pur și simplu binevoitori, plini de gratitudine, pur și 

simplu să fim mai buni. Mulțumind cuiva pentru ceva, nu faci altceva decât să 

transmiți emoții pozitive, emoții sincere. Psihologii mai spun că oamenii care 

mulțumesc des sunt și printre cele mai fericite persoane, iar organismul uman 

la auzul acestui cuvânt emană hormonul fericirii.

Instituită în anul 1994, Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc” era marcată, 

timp de o săptămână, între 11 și 18 ianuarie. În multe ghiduri pentru turişti se menţionează 

că acest cuvânt, chiar dacă este rostit cu accent în funcţie de limba vorbită, contribuie la

 o odihnă mai agreabilă şi mai liniştită.Efectul magic al acestui cuvânt este ca o doftorie 

pentru suflet, el ne tratează de „nemulţumirea cronică” şi ne redă confortul emoţional. 

În plus, ţine să consolideze relaţiile interumane. Se spune că mulţumesc înseamnă „să-ţi dai

 seama că celălalt există cu adevărat”.

Ralph Marston ne îndeamnă- „Fă-ți un obicei din a mulțumi, pentru a-ți exprima

 aprecierea, 

sincer și fără așteptări. Apreciază-i cu adevărat pe cei din jurul tău și vei vedea că 

nu ești singur. Apreciază cu adevărat viața și vei descoperi că ai mai mult de atât”

  

                             

                       

 

,,Jack London- 145 de ani,, 

Motto: „Jack London a fost acela care, mai mult decât toţi ceilalţi scriitori din vremea sa, a spart gheaţa ce congela literele americane şi a creat o legătură plină de semnificaţii între viaţă şi literatură” – Philip S. Foner, istoric şi profesor american

Marţi, 12 ianuarie, se împlinesc 145 de ani de la nastere a căutătorului de aur, jurnalistului, călătorului, aventurierului, dar mai presus de toate romancierului şi nuvelistului american Jack London, deosebit de apreciat pentru romane precum „Colț Alb”, „Chemarea străbunilor” sau „Lupul de mare”. Jack London a surprins în scrierile sale existenţa crudă, revolta şi aventura, în care personaje înzestrate, uneori, cu trăsături ieşite din comun, sunt surprinse în lupta lor pentru supravieţuire. Nu în ultimul rând, el a fost unul din primii scriitori de ficţiune care au obţinut recunoaşterea mondială, dar şi un activist social remarcabil, care a avut drept scop îmbunătăţirea situaţiei muncitorilor.

Şi povestea lui Jack London mai are ceva cu totul aparte: strânsele legături între viaţa şi opera sa, fiindcă a trăit romanele pe care le-a scris şi a scris romanele pe care le-a trăit…