Grigore Vieru (n.1935d.2009), poet român din RSSM, ulterior R.Moldova

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a locuit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a născut  într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scînteia Leninistă”.

În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună avînd doi copii: Vieru-Teodor și fiul mai mic - Călin.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legămînt", dedicat poetului Mihai Eminescu.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormîntare au asistat cîteva zeci de mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ţinînd un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Cîteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chişinău.

 

Acesta este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.

 

Un cuvînt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.

                                                       

                  Liviu Deleanu,

,,110 ani de la naștere''

Liviu Deleanu (nume adevărat Lipa Cligman) s-a născut pe 8 februarie 1911 la Iaşi. La vârsta de 15 ani, se află la București, unde lucrează litograf și corector la o tipografie. Redactează revistele literare „Prospect” și „Vitrina literară”. A debutat editorial în 1927, cu volumul de versuri „Oglinzi fermecate” (Editura Goldner, Iași). Au urmat alte două cărți de poezie: „Ceasul de veghe” (Editura Șantier, București, 1937) și „Glod alb” (Editura Cultura Poporului, București, 1940). În 1940, se stabilește în Basarabia, unde scrie o perioadă cărți pentru copii („Poezii pentru copii”, 1947). Primul volum de versuri pentru adulți îi apare la Chișinău abia în 1952, intitulat „Vremuri noi”. Alte volume de poezie: „Poezii şi poeme” (1954); „Tinereţe fără moarte” (1957); „Cânturi de ieri şi de azi” (1958); „Freamăt” (1962); „Dragostea noastră cea de toate zilele” (1966); „Cartea dorului” (1968); „Destăinuire” (1970) ș.a. Liviu Deleanu a condus mulți ani Cenaclul literar „Luceafărul” de pe lângă ziarul „Tinerimea Moldovei”. A tradus din autorii ruși I. Krîlov, A. Pușkin, N. Nekrasov, M. Lermontov, A. Tvardovski, K. Simonov, S. Mihalkov. S-a stins din viață pe 12 mai 1967, la Chişinău

 ,,Citim cu voce tare împreună" în Biblioteca Publică Caracui

3 februarie 2021

Ziua Internaţională a Cititului Împreună sau Ziua Internaţională a Cititului cu voce tare este un eveniment global inițiat de Asociaţia LitWorld și marcat în peste 100 de țări.

Campania naționala ,,Citim cu voce tare împreună" reunește copii, tineri și adulți pentru a celebra puterea cuvintelor și pentru a crea comunități care susțin dreptul la citit ca"fiind un drept universal.

Caracui - CITEȘTE

 30 ianuarie se marchează ,,Ziua Internațională a nonviolentei în școală,,

,, Violenţa este o problemă care îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult în societate, iar decâţiva ani şi în şcoală. Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Lucrul cel mai importanteste să găsim metode eficiente de combatere a violenţei, de orice fel ar fi ea, pentru că altfel acestfenomen se va croniciza şi va fi greu de stăpânit în contextul societăţii actuale,,

 Ion Luca Caragiale

(n. 1 februarie 1852)

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cîntăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.

În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.

L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.