Agatha Christie ( 135 ani de la nastere)

 

Agatha Christie – cea mai apreciată autoare de romane poliţiste

Agatha Mary Clarissa Miller, Lady Mallowan, s-a născut la 15 septembrie 1890, la Torquay, în Anglia, fiind cea mai mică din cei trei copii ai familiei lui Frederick Miller – un bogat agent de bursă american – și a Clarei Miller (născută Boehmer), fiica unui căpitan din armata britanică.
Conform uzanţelor din „lumea bună”, fetiţa a crescut sub îndrumarea unei dădace, primind, ca şi fraţii ei Margaret şi Monty, o educație acasă.
La vârsta de cinci ani, Agatha învăţase singură să citească, iar frecventarea unei şcoli nici nu intra în discuţie.
Mai târziu, Agatha Christie avea să mărturisească: „Exact din acest motiv am devenit scriitoare! […] Mulţi oameni mă întreabă de ce am început să scriu… Din cauză că nu am beneficiat niciodată de educaţie în şcoală”.
A manifestat, încă din copilărie, o atracţie aparte pentru a crea povestiri fantastice și personaje variate, iar mama sa a încurajat-oi în acest sens.
Tatăl ei a murit când Agatha avea doar 11 ani, în urma unui atac de cord. Frederick făcuse unele investiții neinspirate, lăsând familia lui nepregătită financiar pentru ceea ce avea să urmeze după dispariţia sa.
În acelaşi an, Agatha a publicat prima sa operă, o poezie despre tramvaie electrice, apărută într-un ziar englezesc.

În adolescență, autoarea a lucrat și la o serie de povești scurte, care nu au reușit să atragă interesul editorilor.
La 16 ani, tânăra a plecat la Paris, pentru a studia canto şi pian, la școala Doamnei Dryden.
În 14 decembrie 1914, se căsătoreşte cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Royal Flying Corps cu care va avea o fiică, Rosalind Margaret Clarissa Hicks, născută în anul 1919.
În anii Primului Război Mondial, ea va lucra la un spital, apoi într-o farmacie – o experiență importantă pentru că aici a învățat foarte multe lucruri despre otrăvuri și efectele acestora asupra corpului uman – , iar această perioadă îşi va pune amprenta asupra viitoarelor sale romane poliţiste, fiindcă multe crime din cărțile sale se vor realiza prin otrăvire.
S-a apucat de scris în urma unui pariu pus cu sora ei, care susţinea că Agatha nu va putea scrie un roman bun, însă nici când va deveni celebră nu se va considera în primul rând scriitoare, ea obişnuind să scrie pe formulare, în dreptul profesiei, “mamă de familie”.
În anul 1920, publică primul ei roman, „Misterioasa Afacere de la Styles” – prezentându-l cititorilor, pentru prima dată, pe celebrul său personaj, detectivul belgian Hercule Poirot, devenit erou al unei lungi serii de romane şi povestiri, avea să apară în încă 33 de alte romane și 54 de povestiri scurte ale autoarei.
Interesant este faptul că acest prim roman a fost primit atât de prost de public, încât vânzările au fost aproape de zero, iar autoarea nu a câștigat nici măcar un penny din drepturile de autor.
Au urmat, apoi, în 1922, „Adversarul secret”, „Crima de pe terenul de golf”, publicată în 1923, „Omul în costum maro” (1924), „Secretul de la Chimneys” (1925) şi „Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd” (1926) – roman devenit, în timp, cea mai bună carte poliţistă din istorie.
În anul 1926, după ce îşi va pierde şi mama, descoperă că soţul ei o înşela, ulterior acesta măsrturisind că este îndrăgostit de altă femeie, pe nume Nancy Neele, și dorește să divorțeze.

În urma unei dicuţii aprinse între soţi, Agatha dispare de acasă, nu înainte de a anunța poliția că se teme pentru viața sa. Christie a dispărut de acasă la 3 decembrie 1926, mașina ei a fost găsită abandonată, iar Archibald a devenit imediat suspect.
Acest moment a creat un interes deosebit din partea presei, însă Agatha va fi găsită, 11 zile mai târziu, într-un hotel din Harrogate, în Yorkshire, unde se cazase sub numele de „Teresa Neele”, din Cape Town – o aluzie clară la numele amantei soţului ei. Ea nu va dezvălui niciodată motivele pentru care a ales să „dispară”, însă presa a speculat că a trecut printr-o depresie adâncă, dar, mai plauzibil, că din răzbunare față de soțul său, a ales să-şi însceneze moartea – o acţiune demnă de cele imaginate de ea în romanele sale – , spre umilirea publică a acestuia.
În cele din urmă, căsătoria ei se va încheia cu un divorţ, în anul 1928.
În această perioadă, îi sunt publicate alte romane, „Cei Patru Mari” (1927), „Misterul trenului albastru” (1928), „Misterul celor șapte cadrane” (1929) şi „Crimă la vicariat” (1930), care va introduce, pentru prima dată, un alt personaj celebru al scrierilor sale, Miss Marple – celebra „domnișoară bătrână”, cu un ascuțit spirit de observație, devenită detectiv amator, care-și oferă serviciile poliției – , care va apărea în 12 romane polițiste și în 20 de povestiri scurte scrise de către scriitoarea britanică.
Graţie celor două personaje reprezentative pentru literatura sa, dar şi altor eroi deveniţi detectivi, regina romanelor poliţiste şi-a suprins mereu cititorii la sfârşitul cărţilor, când ucigaşii erau demascaţi de către eroii principali printr-o analiză remarcabilă, minuţioasă, a faptelor.

După divorţ, Agatha Christie a început să călătorească prin lume, ajungând până la Istanbul cu un Orient-Express, iar mai apoi, la Bagdad, îl va cunoaşte pe cel care avea să-i devină cel de-al doilea soţ, în anul 1930, Max Mallowan, un profesor de arheologie mai tînăr cu 14 ani decât ea. Alături de soţul ei, va avea ocazia să călătorească foarte mult, în diverse expediții științifice, va scrie cu înverşunare şi va câştiga sume considerabile, pe care va alege, însă, să le ofere, în mare parte, unor persoane aflate în dificultăţi financiare.
Ca o aluzie la relaţia cu cel de-al doilea soţ, Agathei Christie îi este atribuită o frază care a rămas celebră: „Cel mai bun bărbat pentru o femeie este un arheolog, pentru că pe măsură ce ea îmbătrânește el devine tot mai interesat de ea”…
În 1931, îi este publicat romanul „Misterul de la Sittaford”, fiind urmat de volume precum „Pericol la End House” (1931), „Lordul Edgware moare” (1933), „Crima din Orient Express” (1934) – unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost scris la Hotelul Pera Palace din Istanbul, camera cu numărul 411 în care scriitoarea a locuit fiind apoi păstrată ca un memorial dedicat acesteia – , „Tragedie în trei acte” (1935), „Moarte pe Nil” (1937) – acţiunea având loc în Egipt – , „Crimă în Mesopotamia” (1936), „Întâlnire cu moartea” (1938), „Zece negri mititei” (1939), „Cadavrul din bibliotecă” (1942), „Conacul dintre dealuri” (1946), „Misterul crimelor înlănțuite” (1957), „Misterul din Caraibe” (1964), „Petrecerea de Halloween” (1969), „Elefanții nu uită niciodată” (1972).
În timpul celui de al doilea război mondial Agatha Christie scrie romanul „Cortina”, ultimul caz al lui Poirot, în care descrie sfârșitul personajului, volum care este publicat la sfârșitul carierei autoarei, în anul 1975. Popularitatea remarcabilă a personajului face ca acesta să devină singurul personaj de roman care a avut un „necrolog” în celebrul ziar „The New

York Times”, în ediţia din 6 august 1975, în urma publicării acestui roman.
Agatha Christie a scris și câteva romane de dragoste, cum sunt ”Unfinished Portrait” (1934) și ”A Daughter’s a Daughter” (1952), sub pseudonimul ”Mary Westmacott”, dar şi dramaturgie, cu titluri precum ”The Hollow” (1951), ”The Mousetrap” (1952) și ”Verdict” (1958). În 1952, scriitoarea oferea publicului larg piesa de teatru „Cursa de şoareci”, jucată vreme de câteva decenii la teatrul londonez St. Martens. Cu 20.000 de reprezentaţii, „Cursa de şoareci” este una din cele mai de succes piese de teatru la nivel mondial.
O mare parte din operele sale au fost ecranizate în filme de succes, printre acestea numărându-se ”Murder on the Orient Express” (1974) și ”Death on the Nile” (1978).
În anul 1956, Agatha Christie a primit titlul nobiliar de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.
Scriitoarea britanică a apărut pentru ultima oară în public în anul 1974, la premiera piesei ”Murder on the Orient Express”.
Agatha Christie a murit la 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 ani, din cauze naturale, la reședința Winterbrook de lângă Wallingford, în Oxfordshire.
A fost înmormântată în cimitirul bisericii St. Marydin Cholsey.

Povestea ursuletului de plus 

“Teddy Bear”

In anul 1902 a fost inventat in Germania primul ursulet de plus din lume, de catre Richard Steiff sub denumirea de “Bear 55 PB” (55 – centimetri in picioare, Plüche – Pluș, Beweglich – Mobil), ursulet de plus ce avea piciorusele si bratele mobile. Richard Steiff a creat design-ul celebrului ursulet facand parte la vremea respectiva din actuala companie “Margarete Steiff GmbH”, fiind totodata nepotul fondatoarei Margarete Steiff.
Margarete Steiff, fondatoarea companiei cu acelasi nume, a fost o croitoreasa ce suferise de poliomielita in copilarie, boala ce a lasat-o inca de la 18 luni de viata cu o paralizie la ambele picioare si durere in mana dreapta. Acest lucru nu a impiedicat-o insa sa invete croitorie si chiar sa isi deschida propriul sau magazin in 1877, la varsta de 30 de ani. Usor, usor incepe sa coase si jucarii pentru copii cu diferite forme de animale.

In 1897, companiei i se alatura nepotul sau Richard Steiff, creatorul ursuletului de plus, care a luat nastere 5 ani mai tarziu, in 1902.
In martie 1903 la un targ de jucarii desfasurat in Leipzig, un comerciant american cumpara 3000 de bucati, iar ursuletul de plus a devenit rapid bestseller in Statele Unite.
In 1906, presedintele american Theodore Roosvelt a refuzat sa impuste un urs neajutorat, legat, in timpul unei partide de vanatoare. Ca si rezultat , a fost portretizat in Washington Post de catre caricaturistul Cliffort Berryman, alaturi de un ursulet. Aceasta a fost cea mai buna reclama pentru Teddy Bear (Ursuletul Teddy).
Astfel, ursuletul de plus “55 PB” va fi cunoscut de acum incolo ca “Teddy Bear” (“Ursulet Teddy”), numit dupa presedintele american Theodore Roosvelt, a carui nume de alint era “Teddy”.