25 noiembrie - 10 decembrie  

16 zile împotriva violenței în familie

 

„Violenţă în familie" este orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de violență, formând un model de comportament abuziv prin exercitarea controlului. Violența în familie este un comportament intenționat. Scopul violenței în familie este stabilirea și exercitarea puterii și controlului asupra altei persoane.

Violența este folosită pentru a intimida, umili sau înfricoșa victima. Bărbații deseori folosesc violența împotriva partenerelor lor intime, inclusiv asupra actualelor sau fostelor soții, prietene ori partenere.

Violența apare atunci când o persoană obține și menține puterea și controlul asupra unei alte persoane, în cadrul unei relații intime. Este un model de comportament, în care partenerul intim aplică violența fizică, constrângerea, amenințările, intimidarea, izolarea și abuzul emoțional, sexual și economic pentru a controla sau schimba comportamentului celuilalt partener. Abuzatorul ar putea fi soțul sau fostul soț, concubinul sau partenerul cu care ai o relație, chiar și dacă nu locuiți împreună.

Cinci caracteristici principale ale violenței în familie:

• Violența în familie este un comportament învățat;
• Violența în familie este un comportament repetitiv și cuprinde diferite tipuri de abuz care pot trece dintr-unul în altul sau în combinație;
• Făptuitorul este cauza violenței domestice și nu consumul de alcool, victima sau relațiile dintre ei;
• Pericolul pentru victimă și copii crește pe timpul separării dintre parteneri;
• Comportamentul victimei depinde de modurile de supraviețuire la care a aderat.

  Este abuzul o normalitate într-o relație?

  Relațiile sănătoase nu sunt abuzive. Membrii de familie trebuie să se respecte reciproc și să se trateze cu respect reciproc. Este posibil că abuzatorul este supus unui stres major, însă aceasta nu este o scuză pentru violență. Există multe modalități sănătoase de a face față problemelor și conflictului. De exemplu, poți apela la ajutorul unei persoane în care ai încredere. Este posibil că abuzatorul te iubește și tu îl iubești, însă violența nu-și are locul în familie. Abuzatorul trebuie să afle că multe tipuri de abuz sunt infracțiuni în conformitate cu Codul Penal al Republicii Moldova și că el poate fi atras la răspundere de poliție. În secțiunile ce urmează sunt descrise diverse forme de abuz.

  Pentru a înțelege dacă relația ta este una de tip abuziv, încearcă să răspunzi cu sinceritate la întrebările din secțiunea Lista de verificare. Gândește-te la felul în care ești tratată de partener și cum îl tratezi tu pe el. Ține minte: atunci când o persoană în permanență te amenință, te face să suferi sau îți cere să fii supusă, suntem în prezența abuzului.

  Dacă ți se întâmplă aceste lucruri în cadrul relației, ai nevoie de sfatul unui specialist. De regulă, fără ajutor, abuzul va continua.

  

  
  

  Ce trebuie să faci dacă ești abuzată?

  Este posibil să nu dorești să discuți despre familia ta cu alte persoane. Sau este posibil să ai concepția că violența în familie este o problemă privată. Însă ea reprezintă de asemenea o chestiune publică. Această problemă afectează familii, copii și întreaga societate. Este foarte dăunător pentru copii să trăiască într-un mediu abuziv. Ai putea să discuți cu cineva – medicul, asistentul social, învățătorul, polițistul, ne poți contacta pe noi sau orice persoană în care ai încredere. Dacă copilul tău este abuzat, este martor al abuzului împotriva ta, trebuie să contactezi poliția sau direcția de protecție a copilului. Ar putea fi foarte dificil pentru tine să ieși din situația de abuz fără ajutorul altor oameni.

  ATENȚIE ai putea să te simți dependentă de abuzator. E posibil ca încă îl mai iubești. Este posibil să simți că el are nevoie de tine. Sau poți avea membri ai familiei care cred este mai bine să rămâi cu el de dragul onoarei familiei. Ai putea să simți că este de datoria ta să rămâi în această relație. Persoana care te abuzează ar putea să te amenințe și să te facă să simți că dacă îl părăsești este mai periculos decât dacă rămâi cu el. Sau ar putea promite că se va schimba și să te implore să rămâi.

  
  
  

  Cine poate fi supus violenței?

  Violența se poate întâmpla oricui. Violența în familie nu depinde de condiția socială, de educație, de rasă, religie sau orientare sexuală. Pot fi afectate femeile: tinere sau în etate, căsătorite sau într-o relație, cu copii sau fără copii, bogate sau sărace, care au serviciu sau sunt casnice.

  
  
  Majoritatea abuzatorilor sunt bărbații. Ei pot să dea impresia de persoane delicate, să fie răutăcioși, gălăgioși sau tăcuți și pot fi robuști sau scunzi. Există probe care sugerează că băieții care cresc în cămine unde are loc violența în familie, deseori devin abuzatori la maturitate, totuși sunt mulți bărbați violenți care nu au crescut în familii violente, iar mulți băieți din familii violente nu devin abuzatori la maturitate. Agresorul poate fi soţul, fostul soţ, partenerul sau fostul partener.

  Statutul economic sau profesional nu este un factor care determină pe cineva să aplice violența în familie sau să devină victimă a violenței în familie – abuzatorii și victimele pot fi muncitori sau profesori universitari, judecători sau portari, medici sau infirmieri, învățători, șoferi de camioane, constructori sau funcționari de magazin.

  
  
  

  În Moldova, 63% dintre femei sunt afectate de violența în familie din partea soțului/partenerului pe parcursul vieții de la vârsta de 15 ani, iar o femeie din 10 a menționat că cel puțin o dată pe parcursul vieții a suferit din cauza violenței economice. (BNS, 2011)

  În întreaga lume, în medie cel puțin o femeie din trei este bătută, forțată sexual sau abuzată în alt mod de partenerul său intim pe parcursul vieții. (Comisia pentru Statutul Femeilor, 2000)

• Violența poate avea mai multe forme:

  • VIOLENȚA FIZICĂ: îmbrânciri, pălmuiri, loviri cu/de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, tragere de păr, izbirea victimei de pereţi sau de mobilă, sugrumare, etc.
  • VIOLENŢA PSIHOLOGICĂ: umiliri şi înjurături, batjocorire, criticarea opiniilor sau sentimentelor, ameninţări cu bătaia, ameninţare că o să ia copiii, folosirea copiilor pentru a trezi sentimente de vină, neglijare, amenințare, distrugere demonstrativă a obiectelor, manipulări psihologice sau izolarea forțată de prieteni, familie, copii, școală și/sau serviciu,etc.
    Abuzul emoțional este grav. Rănile emoționale ar putea să se vindece foarte greu.
  • VIOLENȚA SEXUALĂ: constrângere la relații sexuale sau atingeri nedorite, contactul sexual continuat după cererea de a-l opri, sau forțarea cuiva să se supună la o relație sexuală neprotejată sau umilitoare.
  • VIOLENŢA ECONOMICĂ: interzicerea de a avea sau păstra un serviciu, limitarea accesului la veniturile și bunurile familiei, de a avea bani proprii, lipsire de mijloace de existență precum hrană, medicamente, etc.
  • ABUZ ECONOMIC: Încercarea de a face persoana dependentă financiar, de exemplu menținerea unui control total asupra resurselor financiare, îngrădirea accesului la bani, interzicerea frecventării școlii/continuării studiilor sau angajării la un post de muncă.
  • VIOLENȚA SPIRITUALĂ: de exemplu: limitarea sau interzicerea practicării unui cult religios sau unui mod de viață.
    
  • 
    
  •    
  •   

 

Vasile Levițchi

(15 noiembrie 1921-1997)

100 de ani de la naștere

Scriitorul Vasile Levițchi (15.XI.1921, Carapciu, j. Storojineţ, azi în Ucraina – 21.10.1997, Chişinău) și-a petrecut copilăria în comuna natală, unde a urmat școala generală de șapte ani. A făcut serviciul militar în București, într-un regiment de pompieri (1943-1944). Întors acasă, se angajează pentru un timp ca muncitor la căile ferate, ulterior se înscrie la Școala Pedagogică (colegiul) din Cernăuți, după absolvire (1948) fiind profesor de română şi director în mai multe şcoli din nordul Bucovinei. Își continuă studiile la Institutul Învățătoresc (1954) și la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” (promoția 1959) din Bălți. A condus, până în 1969, primul cenaclu literar românesc, pe care l-a înființat la Cernăuți la începutul dezghețului hrușciovian (1955-1956). În 1964 își începe cariera universitară ca lector la Catedra de literatură universală a Facultății de Filologie de la Universitatea din Cernăuți. În calitate de redactor-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”, pe care este autorizat să-l înființeze în 1966,

a condus și cenaclul de pe lângă această publicație. La ședințele cenaclului, „adevărată școală de literatură și cultură” (Ilie Tudor Zegrea), participau numeroși scriitori, unii afirmați, alții în curs de afirmare: Ion Gheorghiță, Ilie Motrescu, Mircea Lutic, Grigore Bostan, Grigore Crigan; mai tinerii Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâțeanu, Simion Gociu, Ștefan Hostiuc. Într-un singur an (1968) au apărut patruzeci de numere cu „Pagina literară”, supliment la „Zorile Bucovinei”, în care au publicat cei mai mulți viitori scriitori bucovineni, fapt pentru care a fost învinuit de către oficialităţile de partid că acordă prea multă atenție culturii și ignorează fruntașii în întrecerea socialistă, fiind obligat să demisioneze din postul de redactor-șef al publicației. Imaginea Poetului, dublată de cea a Profesorului, iubit și idolatrizat în mediul studențesc, este evocată de discipolii săi, între aceştia – Arcadie Suceveanu – îl consideră drept „patriarhul” literaturii române din Bucovina. În 1975 este obligat să plece de la universitate, unde reușise să promoveze o pleiadă de tineri scriitori, cu gândirea descătușată. Rămas fără serviciu, se va dedica traducerilor din literatura rusă și cea universală, pentru unele edituri din Chișinău, unde, stabilit definitiv în 1990, va desfășura o activitate prodigioasă. Colaborează la „Basarabia”, „Flux”, la ziarul „Plai românesc” din Cernăuţi, la publicaţii din Suceava, Iaşi şi Bucureşti.

Vasile Leviţchi a debutat cu poezii în presa cernăuțeană, în a doua jumătate a anilor ’50, debutul editorial fiind marcat de volumul Versuri, apărut în 1959 la Chișinău. A publicat cărţi cu o periodicitate remarcabilă, cele mai multe de poezie, dar și de proză satirică. Plasat în contextul literar al Bucovinei în timpul luptei purtate pentru libertatea cuvântului românesc, Vasile Leviţchi împărtășește idealurile mișcării de la „Iconar”, avându-l în frunte pe Mircea Streinul. În poezie Vasile Leviţchi e un împătimit de al său „plai natal cu brazi și fagi, leagăn cântecelor dragi”, de graiul „miere și vin, vin și pelin, graiul meu carpatin. / Graiul meu – strămoșii mi l-au lăsat cu întreit legământ, / Mai demult, pe mult încercatul Moldovei pământ”. Abordează diverse registre, începând cu fabula și poezia satirică, în care împletește filonul folcloric cu cel cult. Vitalie Tulnic remarca schimbarea ce s-a produs în creația lui Vasile Leviţchi de la primele volume, în care e „tributar unei poezii didactice, foarte la modă pe atunci, cu fabula bine rotunjită și cu morala pusă la coadă”, la o „poezie puternică prin atmosfera ei”. Poetul se descoperă pe sine pe măsura descoperirii profunzimii sufletului, lupta purtându-se între închiderea eului în templul fiinţei şi deconspirarea lui: „M-am tradus şi pe mine / Trădându-mă întreg / Mă citesc ca în graiuri străine / Ce nu le înţeleg” (Carte nescrisă). Rădăcinile în mult cântata Bucovină îi servesc drept călăuză prin labirinturile poeziei și ale vieții. Pe de o parte pseudovalorile, „anturajul de paradă”, „cădelniţele vacanţei”, iar pe de altă parte, „uniformizarea maselor”, „mersul lent şi practic de cireadă”, altfel zis nimicirea spiritului de iniţiativă sunt surprinse cu acuitate şi infinită tristeţe. În aceste condiţii, în „grava penurie de iubire” este firească

reîntoarcerea la peisajul şi natura bucovineană, ce păstrează vie şi amintirea lui Eminescu: „Teii vechi din Bucovina/ Te-au văzut, te ştiu, te simt / Şi-nfloresc a câta oară / Prin pădurea de argint”. Timpul – „teama cea grea” – este înfruntat printr-o instalare în anotimpulprimăverii, echivalând cu tinereţea şi dragostea. Evocat şi invocat în multe dintre poeziile sale, sentimentul iubirii este marcat, în permanenţă, de trecerea implacabilă a timpului, aşa încât amintirea predomină, iar tonul de romanţă este inevitabil. La polul opus al expresiei se află ritmul sacadat, exprimarea concisă, „economicoasă”, puse în slujba unui sarcasm necruţător. Fără otrava „demonicei uri”, fără a scoate „dureri pe tarabă”, acceptând „arderea până la scrum”, Vasile Leviţchi pune preţ pe măsura întreagă a lucrurilor şi nu pe jumătăţile de măsură. Predispoziţia spre descriptivism este cenzurată de ştiinţa de a fi şi categoric, şi laconic: „viaţa e legea, şi nu-i recunoaşte purificării vreun alt model. / întâi te mistui – pentru a renaşte / sentinţa e fără drept de apel”. Purificarea, renaşterea, împlinirea sunt etape de parcurs, împlinirea, rodul, pe de o parte, şi neîmplinirea, ratarea, pe de altă parte, polarizând și tensionând trăirea.

Dramatismul e provocat de „zămislirile care mor” şi de „promiţătorulbob ce se pierde”, „zborul căderii sporind uimit”, poetul fiind obsedat de „întârzierile de-o viaţă” (e şi titlul uneia dintre cărţile sale, din 1982). Evidenţiind fructul neobservat al măceşului „zgribulit în ceaţă şi în zloată”, sau „biet călinul cu ramul firav ca un pai”, Vasile Leviţchi simbolizează o modestie specific bucovineană: „Pe-aici pe la noi strălucirea-i sfioasă cumva”. Îmbărbătarea „firavului”, a acelei unde latente, adânc tăinuită în suflet, dar capabilă să revigoreze, în opinia sa, omul contemporan, un anumit optimism îl diferenţiază în contextul literar al anilor șaizeci-șaptezeci din secolul trecut, de la Est de Prut. În iureșul evenimentelor de la sfârșitul anilor optzeci și începutul anilor nouăzeci,

Vasile Leviţchi se simte atras de publicistică, implicându-se în lupta pentru limba română, pentru revenirea la grafia latină, pledând în apărarea valorilor românești din Bucovina sa natală, toate acestea fiind reflectate în rubricile susținute la diverse publicații: Multe trec pe dinainte, în „Literatura și Arta” (1987-1997), Cioburi de monolit în „Tinerimea Moldovei” (1992-1994), Dubio, ergo cogito, în „Contrafort” (1995-1996). Publicistul Vasile Leviţchi acordă multă atenție și problemelor ce țin de moravuri, atacând filistinismul, lipsa de caracter, impostura, escrocheria și „coțcărismul”, profilându-se cu claritate într-o societate abia ieșind din totalitarism.

Fiziologia insului colecționar de metehne din societatea postsovietică se află în obiectivul prozei sale satirice din volumele O, sfântă naivitate (1973) și Centrul covrigului (1992).

Vasile Leviţchi a tradus din scriitorii letoni Oiar Vacietis, Anna Sakse, Arvids Grigulis, din bielarusul Ghenadii Grigorovici, din scriitorii ruși Lev Tolstoi, Leonid Leonov, Andrei Platonov, Alexei Tolstoi, Ivan Predun, din ucrainenii Lesia Ucrainka, Iuri Fedicovici, Vladimir Sosiura, Nicolai Tereșenko, Dmitro Pavliciko și Volodimir Luciuk.

Scrieri:   Versuri, Chișinău, 1959; Grâu şi cântec, Chișinău, 1962; Poezii, Chișinău, 1963; La izvoarele Siretului, Chișinău, 1966; Mărturisiri în drum, Ujgorod, 1966; Preludiul primăverii, Ujgorod, 1969; Inima iarăşi..., pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1972; O, sfântă naivitate, Chișinău, 1973; Întârzieri de-o viaţă, Chișinău, 1982; Se destramă o noapte albă, Chișinău, 1985; Adaos la cartea de vise, Chișinău, 1989; Centrul covrigului, Chișinău, 1992; Cerul încă nesfărâmat, Iaşi, 1996; Punte spre un mal inexistent, Chișinău, 1997; Multe trec pe dinainte..., Timişoara, 2001; 101 poeme, București, 2011.

FEODOR DOSTOEVSKI

(11 noiembrie 1821-1881)

Dostoievski s-a născut în Moscova și a făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă fragedă, prin intermediul

basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini. Și-a pierdut mama în 1837, când avea numai 15 ani,   și a intrat la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg la insistențele unui tată autoritar.

După absolvire, a lucrat ca inginer proiectant, dar obișnuia să traducă cărți pentru a-și suplimenta fondurile. În 1846 are un succes uriaș cu primul său roman, Oameni sărmani, și se face remarcat de criticul și filozoful Vissarion Belinski. A fost condamnat la zece ani de muncă silnică, de la 1849 la 1859, în Siberia, din cauza implicării într-un grup de liberali utopiști, numit Cercul Petrașevski. Atacurile sale de epilepsie s-au instaurat pe fondul unor chinuitoare și continue tensiuni psihologice: o execuție simulată, apoi niște ani

grei de detenție, în care a fost terorizat de comportamentul samavolnic al maiorului Krivțov. Ispășirea pedepsei a însemnat pentru scriitor și o revelație în plan spiritual: redescoperirea ortodoxismului. După eliberare, a fost obligat să se înroleze ca soldat, iar apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist. A întreprins mai multe călătorii în Europa și a dezvoltat o dependență pentru jocurile de noroc care l-a aruncat în brațele sărăciei. Pentru o vreme, a trebuit să se umilească împrumutând bani de la cunoștințe sau amanetând bunuri, dar în cele din urmă a devenit faimos datorită cărților sale. Spre sfârșitul vieții a locuit la Sankt Petersburg și a avut o orientare conservatoare, naționalist-ortodoxă și pro-țaristă. Ziarul Jurnalul unui scriitor pe care l-a scris și editat prin forțe proprii, i-a consolidat imaginea de corifeu al lumii cultural-politice ruse

Importanța sa în literatura universală este de prim rang: Dostoievski a reprezentat o influență principală pentru scriitori și gânditori ca Friedrich Nietzsche, Franz Kafka, Sigmund Freud, Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, Emil Cioran, William Faulkner ori oameni ca Emir Kusturica. Universul său literar reflectă criza socială și spirituală a Rusiei Țariste din secolul al XIX-lea, închipuind ciocniri polifonice  între personaje originale și

paradoxale, marcate de un profund psihologism și tragism, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane. Dostoievski s-a specializat în analiza stărilor patologice ale minții (nebunia, crima sau suicidul), precum și în explorarea unor procese extreme ca auto-distrugerea, umilirea, dominația tiranică, furia ucigașă. Personajele sale întruchipează adesea conștiințe fracturate, chinuite de povara libertății spiritului, incertitudinea existenței lui Dumnezeu, nihilism și dominația răului. Prin ele, Dostoievski își demonstrează talentul de observator extraordinar al psihologiei umane și al realităților politice și religioase dintr-o Rusie aflată în procesul de modernizare. De multe ori lucrările sale sunt considerate profetice, deoarece au anticipat

comportamentul revoluționarilor bolșevici, precum și efectul unor curente socioeconomice și geopolitice specifice secolului al XX-lea: progresivism, socialism, nihilism. Dostoievski este și precursorul unor idei moderne în literatură și filozofie. Se consideră că ar fi părintele existențialismului, în special datorită nuvelei Însemnări din subterană, descrisă de Walter Kaufmann ca „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.

Dostoievski este, alături de Tolstoi, unul din principalii scriitori ce au aparținut vârstei de aur a literaturii ruse (1820-1880) și unul din cei mai reprezentativi pentru cultura Rusiei și a Europei ortodoxe. Berdiaev mărturisește: « [...] culmile literaturii ruse sunt Tolstoi și Dostoievski. În ei nu este nimic renascentist. Ei se frâng în chinuri religioase, caută mântuirea. Este o caracteristică a rușilor. »

Cărțile lui Dostoievski sunt traduse și comentate în 170 de limbi din întreaga lume; după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre 

 

  

 

Emil Loteanu 

(6 noiembrie 1936)

Loteanu Emil Vladimir − regizor, scenarist şi poet. Artist al poporului din Federaţia Rusă (1980), Maestru Emerit al Artei din RSS Moldovenească (1969), Laureat al Premiului de stat al RSSM (1991). Născut la 6 noiembrie 1936 în satul Clocuşna, raionul Ocniţa, Moldova. A decedat la 18 aprilie 2003 la Moscova. A absolvit de la Facultatea de regie, VGIK de la Moscova, atelierul lui G. Roshal şi Iu. Ghenica (1962). Anii 1953-1954 actor la Teatrul dramatic „A. S. Puşkin” de la Moscova. Din 1962 la „Moldova-film”. Conducătorul a doua promoţii de regizori de film in cadrul Cursurilor Superioare de Regie. În anii 1962-1972 − regizor la studioul „Moldova-film”, în 1972 începe să activeze la studioul „Mosfilm”, unde a montat mai multe filme artistice. Revine în Moldova în 1985. În 1991 unde a turnat la televiziunea moldovenească filmul „Luceafărul”, bazat pe biografia poetului M. Eminescu. Preşedinte al Uniunii Cineaştilor (1987-1992) Autorul emisiunii televizate „Se caută o stea”. Fondatorul publicaţiei de film „Lanterna Magică”. Conducătorul cursului actori de teatru şi film (Institutul de Arte de la Chișinău). În anul 1998, finanţat de Goskino şi Guvernul oraşului Moscova Loteanu filmează scurtmetrajul muzical "Romii de aur ai Moscovei". Tema muzicii romilor, libertăţii acestui popor l-a preocupat pe Loteanu de-a lungul activității sale, permanent . În anul 1999, în cadrul Festivalului Internaţional "Est-Vest" din or. Bacu lui Loteanu i-a fost decernat Premiul "Pentru contribuția deosebită la arta cinematografică". Filmele lui Emil Loteanu au fost prezentate la circa 50 de festivaluri, săptămîni și retrospective cinematografice în numeroase oraşe ale lumii: Adelaida, Buenos Aires, Baltimore, Mumbai, Bobo-Dioulasso, Budapesta, Cairo, Calcutta, Dacar, Damasc, Delhi, Dubai, Helsinki, Tokio, Londra, Montreal, New Mexico, Marseille, Ouagadougou, Panama, Paris, Pespro, Roma, Rio de Janeiro, Seattle, Sorento etc. ca să nu mai vorbim de toate republicile fostei URSS. Filmele lui Loteanu au fost vîndute în 150 de ţări al lumii pentru cinematografe, televiziune, pe casete video şi discuri. În Uniunea Sovietică filmele lui Loteanu se bucurau de un succes enorm, comparabil doar cu peliculele lui Gaidai şi Reazanov. "Şatra urcă în cer" a adunat la proiectare 68 milioane de spectatori, "Dulcea şi tandra mea fiară" - 42 de milioane, "Ana Pavlova", în numai trei luni de proiectare, a fost vizionat la cinematografele de la Moscova de un milion de spectatori. Actorii moldoveni Grigore Grigoriu şi Svetlana Toma datorită lui Emil Loteanu au devenit adevărate stele ale ecranului mondial. Distincţia pentru "Cel mai bun rol masculin" la Festivalul Internaţional din or. Brno, Cehia l-a primit Grigore Grigoriu. Distincţia pentru "cel mai bun rol feminin" în cadrul Festivalului Internaţional de filme din Panama l-a primit Svetlana Toma. Conform sondajului revistei "Ecran" Svetlana Toma pentru rolul Radei a ajuns "Cea mai bună actriţă a anului 1976". Iată ce scriau ziarele din occident despre filmele lui Loteanu: "Emil Loteanu este unul dintre cel mai cunoscuți poeți din Moldova, care la începutul anilor 60 este regizor al filmului "Lăutarii". Pelicula epică extraordinară, care are loc pe fundalul anilor secolului XIX ne povesteşte despre soarta vitregă a muzicanţilor (lăutarilor) ce hoinăreau pe plaiurile Moldovei, creînd şi interpretînd melodii şi cîntece despre fericirea şi nevoile vieţii omeneşti, despre frumuseţile ţării natale". ("Pacific-film"). Dar mai ales despre "Lăutarii": "O realizare formidabilă, talentul operatorului, natura frumoasă, episoadele retro, toate se unesc într-un pachet puternic, ce e capabil să străbată calea luminoasă de la piaţa de filme ale Rusiei, pînă pe piaţa occidentală" (Agenţia BESA). De precizat că acest film a fost produs în Moldova, în anul 1971 la studioul "Moldova-film". Realizîndu-și peliculele la studioul "Mosfilm" Loteanu producea în calitate de regizor, de proveniență din Moldova, filme, practic, moldoveneşti. "Legenda moldovenească despre hoţul de cai Loico Zobar şi frumoasa Rada a servit drept temelie pentru filmul dinamic şi plin de emoţii, realizat de unul din cei mai talentaţi regizori ai cinematografiei sovietice. Muzica şi dansurile romilor înfrumuseţează subiectul acestei tragedii romantice ale celor doi îndrăgostiţi, sortiţi pierii, care-și jertvesc viaţa pentru libertate. (Festivalul Internaţional de filme în or. Seattle, USA). E foarte interesantă opinia unui critic de la "New York Times" care a observat că "Loteanu ca şi Cehov - autorul scenariului şi regizorul, introduce în subiectul filmului mai mult sens, decît simpla povestire despre cruzimea unei dragoste neîmpărtășite... Domnul Loteanu este interesat nu numai de frumuseţile decadentismului boieresc, filmul său "Dulcea şi tandra mea fiară" prezentînd în mod critic povestirea lui Cehov cu toate întîmplările şi eroii acesteia ne fac să ne gîndim mult mai mult decît originalul literar". Redactorul-şef al revistei "San" Djo Pollac merge şi mai departe, analizînd succesul acestui film ("Sun" 30 mai 1982): "În zilele noastre, unde-și au locul doar monștrii și violența de neegalat, veșnica grabă și întrecerea, frustrarea și panica este o adevărată fericire să priveşti un asemenea film ca "Dulcea şi tandra mea fiară", pătruns de un bun gust desăvîrșit şi de graţie. ...Dacă Cehov în creaţia sa avea darul de a prevedea azi, Loteanu ne prezintă într-un mod excelent în opera sa analiza evenimentelor trecutului. Pe John Pollak îl completează un alt critic Bob Lungard de la ziarul "Star writers": "Regia perfectă, savuroasă şi scenariul lui Emil Loteanu, şi-n aceeași măsură muzica iui Eugen Doga sînt îmbinate de minune în acest film".

 

 “Toamnă a deliciilor! Sufletul meu cel mai adânc este cununat cu ea; dacă aş fi o pasăre, aş zbura de-a lungul întregului pământ în căutarea a noi şi noi toamne.” George Eliot   

Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară şi iarnă. În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/septembrie pe când în emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roşiatică sau brună după care cad. De aceea, în America de Nord toamna este numită şi fall, în traducere cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte şi mai răcoroase, nopţile devin din ce în ce mai lungi şi mai friguroase iar în unele ţări precipitaţiile tind să crească treptat.

Astronomic, unele ţări vestice consideră că toamna începe cu echinocţiul de toamnă (23 septembrie) în emisfera nordică şi echinocţiul de primăvară (21 martie) în emisfera sudică, terminându-se în emisfera nordică în ziua solstiţiului de iarnă (21 decembrie) respectiv în ziua solstiţiului de vară (21 iunie). În astronomia chineză echinocţiul de toamnă marchează mijlocul toamnei, aceasta începând în jurul sărbătorii Liqiu (în jurul zilei de 7 august).

 

Pe de altă parte, meteorologii asimilează lunile martie, aprile, mai (în emisfera sudică) respectiv lunile septembrie, octombrie, noiembrie (în emisfera nordică) cu toamna deoarece pe perioada acestui anotimp perioada de lumină este vizibil din ce în ce mai mică.

       În unele ţări, precum şi în România toamna este considerată începutul anului şcolar. Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru vremea mohorâtă.

        Toamna poate avea atât de multe înţelesuri diferite. E anotimpul recoltei şi al abundenţei, timpul în care ne facem proviziile pentru iarna care va veni. E un moment de sărbătoare şi reuniune, un eveniment unic de imagini, sunete şi mirosuri. Toamna e anotimpul ploilor, al copacilor care plâng în ritmul căderii frunzelor, al norilor şi păsărilor călătoare.

 Toamna este anotimpul îndrăgostiţilor şi al romanticilor. E anotimpul poeziilor rostite în şoaptă, al versurilor tulburătoare, al iubirilor infrigurate şi al sufletelor pereche. E anotimpul emoţiilor ...

Dar mai presus de toate, toamna înseamnă frunze colorate: un spectru de nuanţe între verdele strălucitor al verii şi tonul plictisitor al iernii. Roşu aprins, maro, portocaliu rumen, portocaliu pur, galben, galben moale şi galben luminos, ruginiu. Arţari roşii, mesteacăni galbeni, paltini stacojii, nuci arămii. Un peisaj pestriţ de frunze şi culori aflate în tranziţie. Fiecare copac cu garderoba proprie de toamnă, sălcii dansând în vânt, conifere tronând elegant. E ca o vrajă a toamnei care scoate din joben lumina din frunze şi cele mai minunate nuanţe. E atât de încântător încât aproape poţi gusta culoarea. Şi nopţile reci, cu aerul lor special, plin de miresme, de must şi de viaţă, te îndeamnă la meloncolie şi visare. Un aer de epocă, aparte, diferit prin simbol şi trăire.