Ioan Slavici - 176 ani de la naștere

Ioan Slavici

(1848-1925)

Ioan Slavici, deopotrivă prozator, dramaturg, memorialist şi gazetar, s-a născut în comuna Şiria, judeţul Arad, la 18 ianuarie 1848, potrivit lucrării ”Dicţionar de literatură română” (Ed. Univers, 1979). Era cel de-al doilea copil din cei cinci ai Elenei (mama sa făcea parte dintr-o familie de cărturari) şi ai lui Savu Slavici (meşter cojocar), consemnează ”Dicţionarul general al literaturii române” (Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2007).

💥A învăţat la şcoala de pe lângă biserica din sat (1854-1858) şi a urmat cursurile liceului maghiar din Arad (1859-1865). S-a transferat la Liceul Piarist din Timişoara, absolvind clasele a şasea şi a şaptea. Examenele pentru următoarea clasă le-a susţinut în particular, la Arad, părinţii săi nemaivând cu ce să-i asigure continuarea studiilor. După mari greutăţi, în august 1868 a susţinut examenul de bacalaureat la Satu Mare.

💥S-a înscris la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat a Universităţii din Budapesta în octombrie 1868, dar pentru că s-a îmbolnăvit şi-a întrerupt studiile. Un an mai târziu, le-a reluat la Facultatea de Drept din Viena, efectuând în acelaşi timp şi stagiul militar, potrivit volumului ”Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, 2002). Aici l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, între cei doi formându-se o puternică legătură de prietenie.

💥Ioan Slavici a început să scrie la îndemnul lui Mihai Eminescu, care l-a recomandat revistei ”Convorbiri literare”. Aici, prozatorul a publicat scrierile sale de început, care au fost în majoritate poveşti: ”Zâna Zorilor”, ”Floriţa din codru”, ”Doi feţi cu stea în frunte” etc. Ioan Slavici a păstrat, în general, compoziţia povestirii populare, tehnica acumulării de fapte, reconstituind în amănunt episoadele şi mai ales tipologia tradiţională. Aceste povestiri au constituit, în special, un excelent exerciţiu de limbă literară. Evident, Ioan Slavici a împrumutat povestirilor publicate personalitatea sa artistică, contribuind la procesul de continuă perfecţionare a creaţiei populare.

💥A debutat, în martie 1871, cu comedia ”Fata de birău”, pe care a publicat-o în ”Convorbiri literare”. Au urmat piesele ”Toane sau vorbe de clacă”, ”Polipul unchiului” şi dramele ”Gaspar Graţiani” şi ”Bogdan Vodă” care chiar dacă nu au o valoare deosebită, ţinând seama că multe dintre ele sunt scrise la începutul carierei scriitoriceşti, ele constituie o experienţă utilă creaţiilor majore de mai târziu.

💥În acelaşi an, la 8 aprilie a fost ales preşedinte al societăţii ”România Jună” a studenţilor români din Viena şi a luat parte, în perioada 26-29 august, la serbările prilejuite de aniversarea a 400 de ani de la întemeierea mănăstirii Putna, organizate de aceeaşi societate.

💥A scris până în ultima clipă, publicând volumele de memorialistică ”Închisorile mele” (1921), ”Amintiri” (1924) şi romanele ”Din bătrâni” (1902), ”Mara” (1906), ”Corbei” (publicat în 1906-1907 în ”Tribuna”), ”Din două lumi” (1921), ”Cel din urmă armaş” (1923), ”Din păcat în păcat” (1924, publicat în foiletonul revistei ”Adevărul literar şi artistic”). A lucrat şi la alte pagini memorialistice, intitulate ”Lumea prin care am trecut”, lucrare care a apărut postum, în 1930. În volumul ”Amintiri” scriitorul a evocat figurile lui Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, George Coşbuc. Totodată, Ioan Slavici a tradus, într-o limbă corectă, povestiri de Theodor Storm, Jokai Mor, Bret Harte, N.V. Gogol, Bozena Nemcova ş.a.

💥I-a fost conferită medalia ”Bene merenti” (septembrie 1881). În 1903 a primit Premiul ”Ion Heliade-Rădulescu” al Academiei Române pentru romanul ”Din bătrâni” (1902), potrivit volumului ”Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, 2002).

💥Marele scriitor a murit la 17 august 1925, la Crucea de Jos, oraşul Panciu, judeţul Vrancea. A fost înmormântat, potrivit dorinţei sale testamentare, la schitul Brazi, reînhumat ulterior în cimitirul din oraşul Panciu.