Andrei Lupan - 112 ani de la naștere

 

Andrei Lupan

,,Scriitorul vremurilor ce l-au plămădit”

(1912-1992) 

S-a născut la 15 februarie 1912 în familia lui Pavel și a Nadejdei Lupan din satul Mihăileni, județul Orhei, fiind al treilea copil din cei șapte. În 1924 absolvă școala primară. Scrie primele versuri. Învață patru ani la școala agricolă din Cocorozeni, apoi cinci ani la școala națională de viticultură din Chișinău. În anul 1932 debutează cu poezia „Biografie”, publicată în „Adevărul literar și artistic”. În 1933 aderă la mișcarea comunistă ilegală, fiind membru al PCR, fiind secretar al Comitetului pentru Basarabia și președinte al „Frontului studențesc democrat”. Între anii 1934-35 este ostaș al armatei române. Din 1935 până în 1940 studiază la Universitatea de agronomie de la Iași, ca în 1941 să absolvească Institutul agricol „M. Frunze” din Chișinău. Până în 1943 este înrolat în armata sovietică, în batalioanele de construcții. Între 1943 - 1944 este angajat director la postul moscovit de radio, redacția în limba română. În 1945 revine la Chișinău și activează științific în domeniul vinificației și al viticulturii. În 1946 este șef de secție la ziarul „Tânărul sovietic”. Pînă în 1958 de repetate ori conduce Uniunea Scriitorilor din RSSM. Devine deputat al Sovietului Suprem al RSSM, participă la conferințe internaționale, publică cărți de versuri. Din 1958 și până în 1971 este secretar al US din URSS, devine membru titular al AȘ a RSSM, președinte al Sovietului Suprem al RSSM, continuă să-și editeze versurile. Până în 1978 contribue la editarea enciclopediei sovietice și a scurtei enciclopedii literare în 9 volume (Moscova). Până în 1992 este redactor-șef la redacția principală a ESM, Literatura și arta Moldovei, Vreau să știu (enciclopedie pentru copii), dicționare enciclopedice.
În 1982 i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste și de Scriitor al Poporului din RSSM.
În 1989, rostește în cadrul sesiunii a XIII a Sovietului Suprem al RSSM, discursul privind limba de stat și trecerea la alfabetul latin.
Se stinge din viață la vârsta de 80 de ani și este înmormântat în Cimitirul Central Orășănesc din Chișinău, de pe strada Armenească.
Din colecția bibliotecii noastre: Scrieri în 3 vol. (Chișinău, 1973); Intrare în baladă (Chișinău, 2007).

 

     

Grigore Vieru

,,Simbol al Basarabiei înstrăinate”

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" . La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

   

   

Ziua Internațională a Cititului Împreună ZICI-2024

În prima zi de miercuri a lunii februarie, milioane de oameni din lumea întreagă, iubitori de lectură, sărbătoresc Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare.

Astăzi citim cu voce tare. Este un eveniment la care participă, în fiecare an, milioane de oameni care iubesc Lectura. Ziua a fost sărbătorită şi la Biblioteca Publică Caracui. Mai mulţi copii s-au adunat în bibliotecă pentru a citi, împreună, poveștile preferate și au discutat despre personajele din cărţile bune.

Cu această ocazie, în bibliotecă a fost amenajată o expoziție de carte ,,Cartea bună ne adună ”

Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare este o ocazie în plus de a promova cultura lecturii și de a îndemna membrii comunității să vină la bibliotecă și să lectureze.

Prin Lectură spre Cultură.

      

    

Geo Bogza - 116 ani de la naștere

Geo Bogza

(1908-1993)

Pe 6 februarie 1908 se naște la Blejoi Gheorghe Bogza, viitorul scriitor Geo Bogza, fiul lui Alexandru Bogza și al Elenei Rhea Silvia. Este jurnalist, poet, publicist, teoretician al avangardei, scriitor român.
Și-a facut studiile primare la Ploiești, apoi a urmat Școala de Marina din Galati li Constanta, insa visul de a deveni marinar nu i se îndeplinește. În 1926 se stabilește la Bustenari, județul Prahova, unde ia contact cu gruparea avangardista, și unde își cunoaște viitoarea soție, pe Elisabeta.

Debutează ăn 1928 cu poezia Mea culpa, in primul numar al revistei Campina, iar un an mai tarziu ii apare primul volum de versuri, Jurnal de sex. In 1929 incepe colaborarea cu mai multe reviste culturale, printre care se numara si revistele Unu si Bilete de papagal, in care se semnseaza cu numele de George Bogza si Andre Far.
In 1933 ii apare Poemul invectiva, pentru care, un an mai tarziu, este condamnat si inchis la Vacaresti, sub acuzatia de „pornografie”. A doua condamnare o primeste in 1937, de aceasta data pentru volumul de poezii Ioana Maria, plangerea fiind facuta de Academia Romana.
In calitate de ziarist realizeaza calatorii in Spania si Franta, si trimite pentru Lumea romaneasca ciclul de reportaje-confesiune Tragedia poporului basc.Din 1955 este membru al Academiei Romane si membru in Consiliul National pentru Apararea Pacii. In 1971 este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste iar in 1978 primeste Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor. Sub semnatura lui Geo Bogza apar reportajele: Cartea Oltului (1945), Tari de piatra, de foc, de pamant (1939),Tara de piatra (1946), Oameni si carbuni in Valea Jiului (1947), Veneam la vale (1942). Scriitorul se stinge din viata pe 14 septembrie 1993, la Spitalul Elias din Bucuresti.