vineri, 24 mai 2024

Alexei Marinat - 100 ani de la naștere


Alexei Marinat
(1924-2009)
100 ani de la naștere

Prozatorul Alexei Marinat s-a născut în stânga Nistrului, în satul Valea Hoțului. Participant la cel de-al Doilea Război Mondial, este arestat la 27 mai 1947 și condamnat la zece ani de detenție pentru că, în perioada 1946-1947, a scris un jurnal intim, intitulat „Eu și lumea” (trei caiete mari de 158, 107 și 192 de pagini. Este deținut nouă ani într-un lagăr din Siberia, fiind eliberat pe 5 noiembrie 1955 și reabilitat de Tribunalul Militar din Odesa. Alexei Marinat reușește să-ți recupereze jurnalul confiscat în 1947 abia pe timpul lui Gorbaciov. În 1991, publică fragmente în volumul „Scrieri alese” (Editura Hyperion), apoi le va relua în „Eu și lumea. Jurnal de detenție” (Editura Uniunii Scriitorilor, 1999), în „Călătorii în jurul omului” (Prut Internațional, 2004) și în „Eu și lumea” (Cartier, 2017).

  


      Opere:  
„Zările ne cheamă”, Chișinău, 1959;
„Fata cu harţag”, Chișinău, 1962;
„Urme pe prag”, Chișinău, 1966;
„Mesagerii”, Chișinău, 1977;
„Grădina dragostei”, Chișinău, 1980;
„Scrieri alese”, Chișinău, 1991;
„Eu şi lumea”, Chișinău, 1999;
„Călătorii în jurul omului”, Chișinău, 2004.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Activitatea Bibliotecii 2025:  ,,Un An de Cultură și Conectare” Pe parcursul unui an, activitatea bibliotecii se desfășoară pe mai multe pla...