Grigore Vieru, poet al valorilor

 

                    Grigore Vieru, poet al valorilor

                                                     sa stins la 18.01.2009

Contemporan cu noi, poetul epocii noastre, Grigore Vieru este poetul simbol al neamului nostru. De o tristeţe luminoasă, poezia lui Grigore Vieru este leagănul spiritualităţii româneşti şi zălog al dăinuirii noastre în timp şi în spaţiu.

Grigore Vieru – maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi frumuseţe rară. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, care astăzi cu părere de rău se duc în umbră. Poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele Grai, Mamă, Patrie, Iubire. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr.

 Vieru a fost acel muritor, care a dus pe umerii săi firavi crucea neamului nostru românesc spre a ne uni prin Cuvânt, Bunătate şi Iubire de aproape pe cei ce avem „... o ţară, un grai!”.

Vieru a fost mai mult decât un poet. El a fost însuşi sufletul Basarabiei. A fost, este şi va fi Pilonul de rezistenţă a culturii noastre naţionale.

El a fost ales de Dumnezeu şi trimis pe pământ, ca o pasăre măiastră, să ne lase drept avere „limba noastră ce-i comoară”, ca noi s-o luăm, s-o păstrăm, s-o cultivăm şi s-o transmitem generaţiilor ce urmează, fiindcă, noi prin grai suntem popor şi existăm prin neam ca limbă”.

Grigore Vieru – părintele limbii române, pe care neamul l-a îndrăgit nu numai ca poet, ci ca şi pe un om simplu, sincer, bun, fermecător, plin de taine, de legăminte, blând şi viteaz, tradiţionalist şi modern.

Poetul care a trecut graiul prin inima sa, încărcându-l cu răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, ca mai apoi să-l întoarcă semenilor săi, care-i deschid de voie bună inima să-l primească. Un asemenea poet va rămâne „suflet din sufletul neamului său”.

În ciuda simplităţii versului său, el se numără prin acei poeţi „ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”.

Opera lui ne-a menţinut demnutatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă şi cu putere de a continua cu frunte-a sus. „Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era – umbra ecoului”, zicea Poetul. Creaţia viereană a fost şi rămâne umbra ecoului care ne-a apărat limba română şi demnitatea de neam.

Ne mândrim mult cu Grigore Vieru. Moştenirea ce ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii, mângâindu-şi sufletul cu versurile lui.

Grigore Vieru a lăsat cel mai de preţ testament carel-ar fi putut lăsa cineva vreodată omenirii – POEZIA!

            Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009, la Chișinău