Poezia este o fereastră spre diversitatea uluitoare a omenirii. Ea a fost mereu un mijloc de delectare spirituală și intelectuală,fapt pentru care este considerată încă din antichitate superioară celorlalte genuri literare. De aceea umanitatea a simțit necesitatea de a consacra o zi specială pentru a marca poezia.
Ziua mondială a poeziei este marcată anual la 21 martie, ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susținute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999.

Unul dintre obiectivele zilei este acela de a încuraja o revenire la tradiţia orală, prin susţinere de recitaluri de poezie. Sunt promovate creaţia poetică, educaţia prin poezie, poezia sub toate formele ei, dar şi alte forme creative, precum, drama, dansul, muzica şi sculptura, care adesea sunt reunite cu poezia, oferind acesteia nu cadru mai larg de expunere. Poezia susţine diversitatea lingvistică prin intermediul expresiei poetice. Un al obiectiv al Zilei mondiale a poeziei este încurajarea şi suportul oferit limbilor pe cale de dispariţie de a fi auzite în cadrul comunităţilor lor, organizând, reuniuni, recitaluri, seri poetice dar şi alte acţiuni.

Ziua mondială a poeziei sărbătoreşte una dintre cele mai preţuite forme de exprimare, fiind una dintre zilele speciale celebrate la nivel mondial în fiecare an. Practicată de-a lungul istoriei, în fiecare cultură şi pe fiecare continent, cele mai simple poezii pot deveni un catalizator puternic pentru conversaţie şi armonie, pentru dialog şi pace, potrivit en.unesco.org.Ziua mondială a poeziei promovează eforturile editurilor, care încearcă să se afirme în acest domeniu, publicând colecţii ale poeţilor tineri. Şi, nu în cele din urmă, cu acest prilej, este susţinută promovarea imaginii poeziei în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie văzută ca un mijloc de afirmare a identităţii unei societăţi.

Viorica și bunica

Viorica stă și-nvață

Iar la masă, față-n față

Bunicuța împletește.

Dar fetița când citește

Stă pe masă aplecată

Ca o babă cocârjată.

De privești atent la ele

Parcă-s două bătrânele:

Nu știi care e bunica,

Nu știi care-i Viorica.

Când bunica-i tot spunea

Să stea dreaptă, ea nu vrea.

Însă într-o bună zi

Tatăl ei o necăji:

„Fata tatii nu-i deșteptă

Că la masă nu stă dreaptă.”

Hei, de-atuncea Viorica

Nu mai stă cum stă bunica

Ci stă dreaptă când citește

Și tot dreaptă ea va crește.